miercuri, 16 mai 2012

Joaca de-a Marrakech

Acest articol nu își are neapărat locul pe acest blog. Dar pentru că ultimele noastre 2 săptămâni au fost speciale într-o țară despre care nu aveam foarte mult habar pentru că este foarte diferită de a noastră, m-am gândit că v-ar plăcea să vă împărtășim din impresiile noastre. Aventura noastră marocană a durat de pe 1 mai pe 11 mai, 10 nopți în care ne-am bucurat de tradiții și obiceiuri, oameni calzi și un pitoresc pe care puține locuri din lume ți-l pot oferi.


Am văzut 3 dintre orașele lor, cam cele mai cunoscute destinații turistice din Maroc, adică Marrakech, Essaouira și Agadir. Bine, Marrakech este de departe cel mai cunoscut dintre ele, lucru care s-a reflectat perfect în frumusețea locului. Despre el o să vă povestesc acum.

Marrakech este unul dintre cele mai cunoscute orașe din Africa nu datorită mărimii sau vreunui trecut măreț (cum au Alexandria sau Timbuktu), ci datorită tradițiilor urbane (în sensul medieval) care s-au păstrat timp de secole aproape intacte. Aceste tradiții se manifestă în primul rând în piața Djemaa el Fna (pe care am găsit-o scrisă în multe alte feluri, un fel de shaorma la noi), un loc absolut magnific odată cu căderea nopții.

Dar să o luăm cu începutul. Aventura noastră în Marrakech a început seara, pentru că așa ne-a purtat Ryanair. Acum, dacă nu sunteți familiarizați cu lumea arabă și plănuiți o excursie similară, v-aș recomanda să vă ajungeți pe timp de zi în Marrakech. De ce? Pentru că altfel pățiți ca noi - primele noastre reacții au fost de teamă și dezamăgire. După ce taximetristul pur și simplu ne-a jefuit (cerându-ne aproape 15 euro pentru drum, prețul „standard” pentru turiști de la aeroport în orașul vechi), am fost preluați instant de 2 tineri foarte insistenți care ne-au dat de înțeles că fără ei nu am fi ajuns la locul nostru de cazare. Ceea ce s-ar fi dovedit adevărat, pentru că străzile din Marrakech sunt mai întortocheate decât orice labirint (și când zic străzi, mă refer la niște culoare pe care încăpeau 2-3 oameni, unul lângă altul). Teama și dezamăgirea au venit de la drumul pe aceste străduțe aproape identice, pline de fum de la motorete și scutere, cu oameni cu aspect neîngrijit, ceva gunoaie și de la gândul că suntem duși în cu totul alt loc. Dar n-a fost cazul, am ajuns în 2 minute (care au părut 30) la riadul nostru. Iar impresia negativă ne-a fost ștearsă repede, când am înțeles că evaluasem greșit primii noștri pași în Africa.


Ce ne-a schimbat percepția? În zilele următoare, am aflat că frumusețea locului este toată agitația care ne speriase pe noi și în exuberanța oamenilor pe care o înțelesesem ca priviri dubioase. Pentru că Marocul are cei mai calzi cetățeni pe care i-am întâlnit în vreo țară, pentru ei interacțiunea socială fiind cel mai plăcut mod în care își pot petrece timpul.

Un prim aspect este comerțul. În Marrakech nu o să vezi hypermarketuri (nici un magazin alimentar în sensul românesc nu prea găsești în Medina, orașul vechi). Pentru că pentru ei comerțul este un mod de a interacționa, cei mai iscusiți vânzători fiind și cei mai buni comunicatori. Negocierea este o artă peste tot în lumea arabă, iar în Marrakech ajunge la rang de capodoperă. Noi o priveam negativ înainte de a ajunge acolo, pentru că părea un mod de a  sustrage niște bani pe care poate meșteșugarul respectiv i-ar merita. Dar nu, negocierea la marocani este o provocare, o plăcere constantă, pe care o vezi imediat pe fețele lor, atunci când intri în joc. Este și un mod de a scoate de la tine mai mulți bani decât ar merita un produs, dar oare nu despre asta este orice reclamă? Măcar negociind te distrezi.

La capitolul meșteșuguri, marocanii se pricep la multe. În Marrakech găsești foarte multă pielărie (portofele, genți, papuci, dar și haine), în Essaouira lemn (de la cutiuțe la mobilă și diverse obiecte decorative), iar în Agadir multe produse din argan (un arbust cu fructe ale căror sâmburi aparent produc minuni prin uleiul lor cu colesterol 0). Dar asta nu înseamnă că nu le găsești pe toate în fiecare din cele 3 și încă multe altele.

Tajine și zâmbetul marocan
Un al doilea aspect este mâncarea. Fie că e pe tarabă, pentru luat acasă (măsline, mirodenii, nuci și fructe uscate), fie că e pe la terasă pentru mâncat pe loc, totul e socializare. Cel mai evident argument fiind acela că gătitul se face în mijlocul oamenilor care mănâncă, uneori chiar la aceeași masă cu ei. Și poți să mănânci unele dintre cele mai interesante, gustoase și memorabile mâncări în Maroc (de la melci fierți, așa și-așa foarte populari printre localnici, la tajine, o tocăniță preparată într-un vas special, foarte variată și sățioasă, la cușcuș cu stafide și pui, la pastilla, un fel de antreu dulce cu carne). Şi de băut? Avem, sigur, deşi marocanii nu consumă alcool (majoritatea). Băutura lor națională este the a la menthe, adică ceai verde cu mentă proaspătă pe care îl beau ca să sărbătorească, ca să se liniștească, înainte, după sau în timpul mesei. Și în afară de asta un foarte ieftin și răcoritor fresh de portocale, de la standuri de care e plină Djemaa el Fnaa.


Și că am ajuns iar la piață, să vă povestesc câte ceva despre punctul focal al Marrakechului. Este un loc extrem de agitat mai ales seara, când se vând lucruri dintre cele mai diverse, se fac tatuaje cu henna, se mănâncă la terase, se spun povești pentru care povestitorii primesc bani, se joacă diverse jocuri, părând că tot Marocul se strânge acolo seara să se bucure de viață. Eu pot să vă spun că nu m-am simțit nicăieri mâncând în aer liber mai bine ca acolo.

Tatuaj cu henna
După atâta gălăgie, unde ne-am relaxat? În riadul nostru, adică în pensiunea unde am fost cazați. Un riad este o structură tradițională marocană, construită pe principiul intimității femeilor. Riadurile, tradițional, sunt niște case cu o grădină interioară, majoritatea (dacă nu toate) ferestrelor dând în această grădină și nu în stradă. Această structură, dar și materialele folosite, le fac locuri foarte răcoroase în zilele toride de vară și oferă mici oaze de liniște, umbră și verdeață. Iar al nostru a fost exact asta, un loc foarte frumos decorat, unde ne relaxam instant și unde am mai fi stat o lună, dacă ar fi fost posibil.

Grădina din „sufragerie”
În concluzie, Marrakech nu este un loc confortabil, pentru relaxare. E un joc aventuros, în sensul că riști oricând să fi înșelat prin diverse servicii, în care curățenia nu e chiar punctul forte, iar zgomotul e regula. Dar e un loc de vis pentru cei cărora le place să descopere oameni cu adevărat vii, care însuflețesc orașul în care trăiesc. După acest concediu, am ajuns la concluzia că nu ne-ar prinde rău un transplant de marocanism în București pentru că zgomotul și aventura le aveam deja.

Bonus
Dacă ați ajuns până aici, facem o legătură (mică) și cu blogul nostru. Am întâlnit 2 lucruri în Maroc care ne-au adus aminte de pasiunea noastră (pe care am pus-o pe pauză în cele 2 săptămâni): multe jocuri de Solitaire (nu cel din Windows, ci un joc medieval în care jucătorul trebuie să golească tabla), în magazinele de lemn, cu pietre frumos șlefuite și o cutie de lemn construită special pentru a păstra 2 pachete de cărți (pe care nu puteam să n-o iau). So there you have it!



3 comentarii:

  1. Daniel Indru16 mai 2012, 10:28

    Eu zic ca te pricepi mai bine la jurnalul de calatorie decat la analize de boardgames. Poate ca articolul prezent va fi inceputul unei noi "cariere" scriitoricesti. :)

    Va doresc casa de piatra si multa fericire!

    RăspundețiȘtergere
  2. si mie mi-a placut asa de tare cum a scris acest articol, incat chiar am facut o aluzie aseara referitoare la un nou blog despre calatoriile noastre (care nu-s asa de multe, momentan, dar speram sa se indeseasca) :))


    eu as zice ca se pricepe si la analize de boardgames la fel de bine, are usurinta de a scrie si si-a format un stil al sau. mai mult, a avut nenumarate aprecieri pentru articolele sale. doar ca-s pe alt subiect si e ca si cand ai compara mere cu pere :) 
    sa-mi fie iertat subiectivismul; macar am incercat sa-l diminuez pe cat posibil in comentariul acesta! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place foarte mult cum e scris, ai talent the scriitor, si chiar transmite emotii acest articol. 
    Bravo Alex. Felicitari.
    Pupix Di.

    RăspundețiȘtergere