marți, 12 iunie 2012

Ce Jucăm joi? (II) - 14 iunie, în Ceainăria Tabiet

Dragi prieteni, pentru că ne-am simțit excelent la prima întâlnire „Ce Jucăm?” la Ceainăria Tabiet, ne-am grăbit repede să mai punem de una!


Dar ce vreau să vă povestesc până atunci... 

Pe vremea când eram noi mici și pitici în chestiunile astea serioase numite board games, se făcea că tot auzeam noi d-un joc. Și tot auzeam de el, măi să fie! Jocul cu pricina era Agricola și toată lumea îl lăuda de nu se mai putea. Așa că ne-am luat inima-n dinți și ni l-am cumpărat și jucat, ca să vedem și noi care-i marea grozăvie cu Agricola ăsta.

Ei bine, doamnelor board gamerițe și domni board gameri, ascultați aici la mine: am fost vrăjiți și frustrați. Vrăjiți de mecanica jocului, bazată pe noroc cam spre zero, și frustrați tot de mecanica jocului. "Cum se poate așa ceva?" vă întrebați, poate.

Păi, simplu! Pentru că nu înțelegeam cum funcționează o lume în care trebuie să îți înmulțești animalele, să construiești garduri, să îți renovezi casa, să-ți semeni câmpurile și să mai și mănânci, cu o familie simplă de țărani formată din doar doi membri.

Căci acestea înseamnă, dragii moșului (sau, mai degraba, ai babei) magia mecanicii WORKER PLACEMENT.

Dar de-ndată ce-am învățat meșteșugul, taaaare ne-a mai plăcut! Și-am mai încercat și alte minuni de jocuri, precum Stone Age, Kingsburg, Shipyard, dar și noua senzație Lords of the Waterdeep, și ne-au plăcut și acelea, drăgălașele! Și tare ne mai plac și acuma!

Așa că, dacă în adâncul sufletului vostru zace un mic Ceaușescu, arzând de nerăbdare să-și trimită poporul la  muncă pe câmpii și în uzine/vorba vine, joi e ziua voastră!

Alte detalii: Facebook

2 comentarii:

  1. Este, @Papa, este! Nu vrei să ne vedem la o partidă mâine seară în Tabiet? :)

    RăspundețiȘtergere