joi, 16 mai 2013

Jocurile Jocului Anului - Star Wars: X-Wing Miniatures Game

Așa cum v-am mai spus, sunt o mândră parte din proiectul „Jocul Anului 2012”, inițiat de Boardgames-blog, în sensul că sunt unul dintre cei 7 membri ai juriului care va desemna atât „Cel mai bun joc pentru începători” cât și „Cel mai bun joc pentru avansați”. Între timp, apele s-au despărțit și s-au distins 12 jocuri (câte 6 pentru fiecare dintre cele 2 categorii) din care va trebui să alegem. Drept urmare, vă propun această scurtă serie de articolașe în care să-mi exprim părerea cu privire la aspectele care se vor lua în considerare pentru a desemna Jocurile.

Revenind la oile noastre, voi începe cu Star Wars: X-Wing Miniatures Game, nominalizat la categoria ușoară, un joc apărut prin septembrie și al cărui review îl puteți citi aici. În fine, iată ideile:

Mecanisme
Jocul nu e un deschizător de drumuri, fiind o îmbunătățire a jocurilor din seria Wings of War. Totuși, pentru majoritatea jucătorilor va fi o experiență proaspătă și interesantă comparativ cu jocurile statice și mai degrabă închise cu care suntem obișnuiți. Jocul se caracterizează prin simplitate, dar mecanismele care-l compun induc perfect impresia de simulare spațială.

Interacțiune
Un joc în 2 de care pe care ce stimulează discuțiile și amenințările peste masă. Nefiind ajutată neapărat de mecanisme (în afara faptului că e un joc de conflict, deci o are ca factor implicit), interacțiunea rezultă mai degrabă din caracterul deschis al jocului.

Tema
Deși nu sunt un fan Star Wars, luptele dintre navele spațiale sunt, cred, scenele cele mai spectaculoase din filme. Iar modul cum sunt redate de acest joc este foarte fidel și surprinzător de spectaculos.

Componente
Grosimea cartoanelor și frumusețea grafică au fost întotdeauna punctele forte ale producțiilor FFG. Singurele mele probleme au fost cu fragilitatea stativelor (construite din plastic moale) și ușurința cu care păreau să se tocească cele 2 contoare folosite pentru mutări.

Notă personală
Ca o concluzie, SWXWMG a fost o supriză pentru mine ca și experiență de joc, dar mi-e greu să-l văd Jocul Anului. De ce? Pentru că mi-a dat impresia că după ce aura inițială dispare, rămâne destul de puțin conținut, asta dacă nu ești un mare fan al simulărilor spațiale. În plus, jocul are, cel puțin teoretic, un public mult mai limitat decat alte jocuri din aceste topuri.

Mi-au plăcut caracterul deschis al regulilor, multitudinea de scenarii și combinații posibile și miniaturile superbe. Nu mi-au plăcut posibilitățile limitate pe care le oferă jocul de bază și fragilitatea unor componente.

2 comentarii:

  1. VickdaReaper18 mai 2013, 17:02

    Sunt total in dezacord cu ideea propusa la "Tema". Ca fan al universului Star Wars, declar ca cele mai asteptate momente sunt cele de lupta intre personaje si nu cele de lupta intre navete (care mie personal mi s-au parut nu prea interesante). :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil să ai dreptate, domnule Vick. Dar până la apariția SW: Jedi Battles Miniatures Game, defilăm și noi cu ce e disponibil :)

    RăspundețiȘtergere